Pe urmele Duhului Sfânt - Ezechel Suciu

Pe urmele Duhului Sfânt

By Ezechel Suciu

  • Release Date: 2018-01-05
  • Genre: Étude biblique

Description

„Acela care are pretenția că înțelege Scriptura, nu se va deschide la nici o idee care nu încape în cutia măruntă a interpretării lui. Și oricine altcineva ar veni cu o interpretare diferită de a lui, va fi desconsiderat.” (Anonim)

Vorbind despre plinătatea Duhului Sfânt, Charles Spurgeon spunea: „Dacă nu avem Duhul lui Dumnezeu, este mai bine să închidem bisericile, să le batem în cuie ușile, să punem câte o cruce neagră pe ele și să zicem: «Dumnezeu să Se îndure de noi!».”

Iată şi o altă afirmație a sa, vrednică de a fi luată în consideraţie şi aplicată ca un principiu de viață creștină:

„Nu Biserica stabilește ceea ce învață Biblia, ci Biblia trebuie să învețe ceea ce Biserica trebuie să învețe.”

Doresc ca umblând pe urmele Duhului Sfânt, să ne întâlnim cu El și să avem Duhul, sau mai bine zis Duhul Sfânt să ne aibă pe noi.

Cartea de faţă se adresează celor ce doresc o viață spirituală mai adâncă, realitate care nu poate să se petreacă fără prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu-Duhul Sfânt, Cel care ne naşte din nou, făcându-ne părtaşi firii dumnezeieşti, ne sfințește fiinţa noastră întreagă, ne călăuzeşte pas cu pas în umblarea noastră pe Calea Credinţei, ne asigură ungerea trebuincioasă pentru slujirea Stăpânului care ne-a răscumpărat, ne iluminează și, de asemenea, mijlocește pentru noi cu suspine negrăite la Tronul de har și de îndurare al Tatălui ceresc, în Numele Fiului Său, Isus Cristos.

...abordarea în cartea de faţă a unei teme pe cât de complexă şi controversată, pe atât de fundamentală şi de fierbinte în sânul frăţietăţii de toate confesiunile, a tras greu în balanţă, astfel că m-am alăturat cu tot sufletul pastorului Ezechel Suciu pentru a merge „doi câte doi” pe acest drum spinos, dar sfinţitor, al unei pneumatologii unificatoare.

Binevoiască Dumnezeu-Duhul Sfânt să lase ungerea Lui şi peste scrierea aceasta, spre gloria lui Dumnezeu-Tatăl, în Numele Domnului Isus Cristos, Dumnezeu-Fiul.